Bine v-am regăsit, dragii mei!
De astăzi, cei din învățământul preșcolar și primar își reiau cursurile la școală. S-a încheiat o săptămână de vacanță, care nu știu dacă le-a prins bine sau nu celor mici, căci, nici n-au apucat să se obișnuiască să doarmă prelungit și s-au reîntors la școală.
Știu însă că i-au făcut invidioși pe cei mai mari, care nu au întrerupt cursurile. Au mers zilnic la școală, având cam aceleași preocupări. Unii de a învăța, unii de a socializa cât mai eficient în pauze, alții pentru a-și dovedi talentul artistic în timpul orelor, realizând diferite compoziții plastice pe bănci. Cu creionul, stiloul sau chiar marker-ul, dacă își doresc să asigure longevitate creației.
Intrând într-o sală de clasă în care elevii mici, care învață dimineață, erau în vacanță, am putut admira o adevărată expoziție realizată de elevii clasei de gimnaziu, care învață în aceeași sală, după-amiaza. Nu pot să spun că nu am fost impresionată de lucrările realizate de artiștii de gimnaziu. Fiecare bancă avea o amprentă personală, fiind unică. Și, tocmai din acest motiv, am vrut să-i cunosc pe autori și să aflu care le-au fost muzele. Iar în cazul în care își doresc să se exprime artistic pe termen lung, m-am gândit să le ofer un suport mai potrivit pentru desene și chiar un spațiu adecvat în care să le expună. Căci, mi s-a părut nepotrivit să admire doar ei propriile creații și, eventual, elevii de clasa I ce urmau să sosescă la școală odată cu finalizarea vacanței. E drept că, în egală măsură, mi-aș fi dorit ca desenul pe bancă să nu devină o pasiune și pentru cei mici. Măcar în primii ani de școală, dacă nu în toți.
La sosirea de la ora 12, artiștii – elevi de gimnaziu, modești cum sunt, au refuzat să-și revendice drepturile de autor. Aveau emoții probabil în privința aprecierilor ce vor fi primite sau eventual a criticilor, crezând, poate, că nu vor fi constructive…
Trecând dincolo de glumă, trebuie să recunosc că, văzând câte desene s-au adunat de-a lungul unei singure săptămâni pe băncile elevilor, mi-am dat seama că de fapt ele au rezistat doar pentru că cei mici au avut vacanță și nu a avut cine să șteargă băncile. Deci, cei mari desenau după-amiaza, tocmai pentru că avea cine să șteargă după ei, dimineața. Și-atunci mă întreb dacă soluția de a-i convinge să păstreze băncile curate era aceasta: de a le șterge altcineva în urma lor. Ș,i mergând mai departe, mă întreb de ce, în multe dintre sălile de clasă, până la curățenia făcută de doamnele de serviciu, se adună hârtii multicolore, pe podea, sub tablă, bucățile de cretă sunt călcate cu relaxare, iar PET-urile goale de la apă sunt nelipsite din fiecare bancă. De ce elevul nu se apleacă să ridice o hârtie de pe jos, din propria clasă, dacă nu e el cel ce a aruncat-o. Răspunsul mi-e foarte greu să-l găsesc, recunosc. Căci sunt convinsă că nici părinții, nici profesorii nu-l învață să facă și să păstreze… mizeria în clase. Probabil că nu este cool să ai ordine pe și în bancă. Iar dacă te apleci să ridici o hârtie de pe jos, deja ai coborât în ierarhia celui mai bine-văzut coleg. Probabil… nu știu cu siguranță. Căci recunosc că și acum, ca și în anii când eram elevă, am prostul obicei de a duce hârtia, cât de mică, în buzunar până acasă, dacă nu întâlnesc un coș de gunoi.
Ceea ce sunt sigură, însă, este că încerc, în fiecare zi, să-i învăț pe elevii mei, mai mici, să se respecte pe ei. Iar a se respecta pe ei înseamnă a-i respecta pe ceilalți și a respecta chiar locul în care învață, păstrând curățenia. Sper ca, odată ajunși și ei elevi de gimnaziu, să nu uite operele de artă pe care au fost nevoiți să le ștergă zilnic de pe băncile în care învățau. Așa cum sper și că serviți cu folos, zilnic, doza de educație.
Leave a Reply