Sucevenii cărora le-au expirat actele de identitate şi care vor să obţină acte noi de identitate înaintea alegerilor prezidențiale au la dispoziţie un program special la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor.
Prefectul Sucevei, Florin Sinescu, prezent în cadrul emisiunii “Faţă în faţă”, difuzată, joi, de Radio VIVA FM Suceava, a amintit că,
sâmbătă, programul de lucru la toate serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor va fi 8 – 16, iar duminică, în ziua alegerilor, între orele 8 – 21.
Guvernul a alocat aproape 3 milioane de lei pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor în județ.
Preşedinţii secţiilor de votare şi locţiitorii acestora vor beneficia de indemnizaţie de 85 de lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 5 zile pentru primul tur de scrutin şi 4 zile pentru cel de-al doilea, iar ceilalţi membri de o indemnizaţie de 65 de lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 3 zile pentru primul tur de scrutin şi 2 zile pentru cel de-al doilea tur.
Paza secţiilor de votare și ordinea publică va fi asigurată de 580 de cadre de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență, de Poliție și Jandarmi, precum și de Poliția de Frontieră și de Școala militară de subofițeri jandarmi Fălticeni.
Biroul Electoral Judeţean, care funcţionează în sediul Palatului Administrativ, o are președintă pe judecătoarea LUMINIȚA FROICU și locțiitoare pe judecătoarea MĂRIOARA IGNAT.
Toate cele 553 de secții de votare vor raporta prin SMS prezența la vot la orele 10, 13, 16, 19 şi 21.
Leave a Reply