Transportatorul feroviar de stat CFR Marfă a disponibilizat până în prezent 2.296 de salariaţi, cei mai mulţi de la sucursala Banat – Oltenia (622), din totalul de 2.500 de persoane care sunt concediate în acest an, efectivul companiei numărând în prezent 6.561 de angajaţi.
Până în acest moment au fost operate concedieri la sucursalele Muntenia – Dobrogea (570 salariaţi), Banat – Oltenia (622 salariaţi), Transilvania (540 salariaţi), Moldova (291 salariaţi), Centrul de Întreţinere şi Reparaţii Vagoane (207 salariaţi) şi structura centrală CFR Marfă (66 salariaţi), potrivit informaţiilor transmise de companie la solicitarea MEDIAFAX.
“Procesul de disponibilizare se va încheia la data plecării ultimului salariat vizat a fi disponibilizat. Pot apărea diferite situaţii datorită cărora concedierea colectivă să nu aibă un termen precis de finalizare (salariaţi cu contracte individuale de muncă suspendate din diferite motive, salariaţi care şi-au depus dosarul de pensionare şi urmează să le sosească decizia de pensionare)”, au precizat reprezentanţii CFR Marfă.
Ministerul Transporturilor a solicitat, printr-un proiect lansat recent în dezbatere, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli CFR Marfă din acest an, în varianta revizuită veniturile fiind aceleaşi, respectiv 1,117 miliarde lei, dar cheltuielile mai mari cu 58 milioane lei, din cauza începerii cu întârziere a concedierilor colective.
Leave a Reply