full screen background image

Ponta cere o soluţie raţională cu sindicatul pentru “salvarea” Tarom

tarom2     Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ioan Rus, să găsească o soluţie raţională cu sindicatul companiei aeriene Tarom, astfel încât să poată fi “salvat” unul dintre brandurile româneşti.

“Aveţi tot sprijinul din partea noastră pentru dialogul cu sindicatele din transport. Mă bucur că aţi avut succes şi am găsit o soluţie raţională în zona feroviară, sunt convins că veţi găsi o soluţie raţională şi ca să salvăm unul din brandurile româneşti, Tarom-ul, şi vă rog mult să o faceţi cu aceeaşi înţelepciune şi spirit antreprenorial pe care l-aţi avut până acum”, a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.

El a arătat că, dintre toate problemele care trebuie rezolvate la nivel general, o parte dintre acestea pot fi soluţionate, iar altele nu, dar se doreşte să existe un dialog.

Tarom poartă negocieri cu reprezentanţii sindicatelor pentru elaborarea unor acorduri care vor ţine cont atât de cererile sindicale, cât şi de prevederile legale şi bugetul companiei, şi arată că va relua discuţiile pentru un nou contract colectiv de muncă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar