Weekend-ul a început în această dimineaţă la Viva FM cu câteva exerciţii de pronunţie în limba spaniolă, exerciţii la care matinalii au obţinut notă de trecere de la doamna profesoară de spaniolă, Cătălina Pânzariu, de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, din cadrul USV.
Zilele Hispanităţii, locul limbii spaniole în opţiunile studenţilor, interesul tot mai crescut al acestora nu doar pentru limba spaniolă ci şi pentru cultura şi civilizaţia unui tărâm fascinant, Spania, au fost câteva din temele discuţiei matinale. “Anul acesta am sărbătorit Zilele Hispanităţii într-un alt mod, deoarece am sărbătorit şi 10 ani de când specializarea Limba şi Literatura română, Limba şi Literatura spaniolă, există, funcţionează şi va funcţiona la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii sucevene”, a spus doamna profesoară Pânzariu. Această specializare atrage un număr din ce în ce mai mare de studenţi. În acest sens, strădaniile profesorilor nu sunt zadarnice.
“Încercăm să îmbunătăţim oferta pe care noi o prezentăm, să o promovăm viitorilor studenţi, absolvenţilor din colegiile sucevene. Pentru că încercăm să îi păstrăm în Suceava, în centrul nostru de spiritualitate şi fireşte că trebuie să venim cu o ofertă cât mai atractivă. Ca să nu mai auzim astfel de sintagme sau aceste gânduri de-ale tinerilor de a pleca şi de a-şi căuta un alt refugiu în alt loc, în alt colţ al ţării.”
Foarte important pentru cei interesaţi! La specializarea spaniolă se pot obţine o serie de certificate care atestă cunoştinţele posesorilor. “Vorbim de certificate de competenţă lingvistică, organizăm aceste examene împreună cu Institutul Cervantes din Bucureşti, avem o colaborare de lungă durată cu acesta.”
Leave a Reply