În măsura în care se vor face primele plăţi către Bioenergy, se va putea relua furnizarea apei calde.
Declaraţia a fost făcută de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că producătorul de energie termică are lemn în depozit, însă acesta este sub sechestru, neputând fi folosit din cauză că furnizorului nu i s-a achitat contravaloarea lui.
Lungu: “Există masă lemnoasă pentru o lună – o lună şi jumătate de funcţionare, în condiţiile actuale de temperatură, însă aceasta nu este plătită. În momentul în care la Bioenergy vor ajunge primii bani, sigur că vom putea relua furnizarea apei calde. Acest lucru s-ar putea întâmpla până la sfârşitul săptămânii în curs, dar, în acest mod, nu va fi rezolvată şi problema încălzirii locuinţelor sucevenilor branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, condiţia obligatorie pentru asigurarea căldurii de la calorifere fiind achitarea, de către beneficiari, către Termica, pe parcursul lunii octombrie a 4,4 milioane de lei, adică a circa 1 milion de euro. Populaţia trebuie să facă eforturi să plătească datoriile pe care la are la termoficare.”
Leave a Reply