full screen background image

Sucevencele nu sunt prea interesate să se testeze de cancer de col uterin

col uterin     Dezinteres maxim – doar 308 sucevence s-au testat gratuit de cancer de col uterin.

Judeţul Suceava a primit, în acest an, de la Ministerul Sănătăţii, fonduri pentru efectuarea a 2.400 de testări, în cadrul unui program naţional de depistare precoce a acestei boli.

Adjunctul Direcţiei de Sănătate Publică, Cătălina Zorescu, a declarat că programul este derulat de medici de familie, ginecologi, de planning familial şi anatomo-patologi.

Femeile pot solicita medicului de familie eliberarea unui formular pentru recoltare în vederea efectuării testului Babeş-Papanicolau, iar în cazul în care rezultatul este pozitiv, acestea sunt îndrumate pentru efectuarea unor investigaţii medicale suplimentare.

Programul gratuit de depistare precoce a cancerului de col uterin se adresează femeilor cu vârste între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat şi care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin.

În judeţul Suceava, programările se fac la Spitalul Judeţean şi la Spitalul municipal Fălticeni.

comments

comments




Leave a Reply

avatar