full screen background image

Populaţia va putea achita taxele cu cardul

carduri bancare     Persoanele fizice vor avea posibilitatea să plătească cu cardul, prin Trezorerie, toate impozitele şi taxele administrate de către Fisc, primării şi alte instituţii publice, comisioanele tranzacţiilor fiind suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei.

“Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii”, potrivit unei propuneri incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Trezoreria va accepta conectarea la un sistem de plată numai în anumite condiţii, printre care se stabileşte limitarea comisionului perceput fiecărei tranzacţii la 0,3% din valoarea acesteia, nefiind acceptate comisioane fixe sau alte costuri suplimentare pentru Trezorerie şi instituţii publice.

“Acest comision este corelat cu proiectul de regulament privind comisioanele interbancare pentru operaţiunile de plată utilizând cardul care prevede plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacţii la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit”, se arată într-un comunicat al MFP.

comments

comments




Leave a Reply

avatar