MOVE Week este un eveniment anual la nivel european și o parte integrantă a campaniei NowWeMOVE.
În acest an, acțiunea va avea loc între 29 septembrie și 5 octombrie.
Obiectivul principal este promovarea beneficiilor activităților fizice și participarea în mod regulat la sport în întreaga Europă. O gamă largă de promotori ai activităţii fizice (pe care noi îi numim MOVE Agents) coordonează evenimente pentru MOVE Week.
MOVE Week și campania NowWeMOVE sunt coordonate la nivel central de International Sport and Culture Association Danemarca (ISCA), în colaborare cu Federația Europeană de Ciclism (ECF). MOVE Week 2014 este susținută financiar de către Uniunea Europeană și Coca Cola Foundation. La nivel national organizatorul principal este Federația Română Sportul pentru Toți în colaborare cu Asociațiile Județene Sportul pentru Toți.
MOVE Agents sunt vedetele MOVE Week. Un MOVE Agent poate fi o organizație sportivă la nivel local, un club, o școală, o universitate, un grup voluntar, o companie, municipalitate sau persoane care organizează un eveniment sportiv sau care implică activitate fizică pentru MOVE Week.
Este datoria agentului MOVE de a alege tipul de eveniment și locația, înregistrarea lui pe portalul moveweek.eu, adunarea echipei de care are nevoie pentru a-l pune în aplicare, promovarea în comunitățile locale și supravegherea atunci când acesta se desfășoară . Un MOVE Agent este o poziție de voluntariat, dar ISCA și coordonatorii naționali din fiecare țară pot da sfaturi despre cum să caute finanţarea şi sprijinul pentru evenimentele lor.
Instrumentele, posterele, pliantele, bannerele și alte materiale promoționale sunt de asemenea disponibile pentru a ajuta MOVE Agents sa facă planurile, să găsească sprijin, să promoveze și să organizeze evenimentele lor.
În România, evenimentele sportive vor avea loc în aproximativ 50 de locații, implicând ONG-uri, comunități locale, școli, voluntari și sponsori.
Mai multe informații despre acest eveniment major pot fi găsite la web:www.moveweek.eu sau la telefon 0745666568, Mihai Androhovici, Coordonator MOVE Week România.
Leave a Reply