full screen background image

Bioenergy, pregătită să livreze agent termic în municipiul Suceava

Bioenergy     La solicitarea Termica, Bioenergy ar putea umple, vineri, instalaţiile pentru producerea agentului termic necesar preparării apei calde, a declarat Vasile Ilie, directorul general al firmei producătoare de agent termic.

Ilie a subliniat că responsabilii Termica l-au informat că lucrările anuale de reparaţii în sistemul de transportat şi distribuire sunt în grafic, iar în condiţiile în care nu intervine neprevăzutul, reluarea furnizării apei calde poate avea loc de lunea viitoare, aşa cum s-a programat.

Directorul general al Bioenergy a precizat că aprovizionarea cu material lemnos pentru sezonul rece 2014-2015 este sub semnul incertitudinii, cauza constând în aceea că Termica are datorii mari în contul energiei termice produse în centrala în cogenerare de înaltă eficienţă şi de care societatea din Lunca Sucevei a beneficiat începând din noiembrie 2013.

Ilie a declarat că în depozitul din prejma noii centrale termice se adună resturi lemnoase, iar atunci când transportatorul, distribuitorul şi furnizorul de agent termic îşi va onora obligaţiile, Bioenergy va plăti firmele care fac aprovizionarea.

Vasile Ilie: “Avem stocuri pentru circa 25 de zile, dar care la ora actuală nu sunt plătite. Pentru iarnă acestea sunt constituite pentru o perioadă cuprinsă între 35 şi 45 de zile, aprovizionarea neoprindu-se nicicând. Însă, având în vedere că între 15 decembrie şi 15 ianuarie aceasta se face mai greoi, cu întreruperi, ţinând cont şi de vreme, trebuie făcut un stoc de siguranţă pe minim 30 de zile”.

Termica are de achitat, către producătorul de energie termică, 15,3 milioane de lei.

Anul acesta, intervenţiile pentru reparaţiile din sistemul de centralizat de termoficare sunt planificate a se desfăşura în intervalul 18-31 august.

comments

comments




Leave a Reply

avatar