full screen background image

Consulatul SUA a avut probleme tehnice la procesarea vizelor

sua     Ambasada SUA la București s-a confruntat, începând din 19 iulie, cu probleme de funcționare a sistemului de date consulare. Aproximativ 1.200 de români au fost afectaţi de această problemă, dar, în prezent, majoritatea vizelor au fost imprimate, iar paşapoartele au fost returnate solicitanţilor, a precizat Ambasada SUA, la solicitarea MEDIAFAX.

Două persoane au cerut returnarea paşapoartelor înainte să le poată fi emisă viza, întrucât trebuiau să călătorească imediat spre alte destinaţii decât SUA, informează Ambasada, adăugând că vizele acestora urmează să fie emise ulterior.

Potrivit misiunii de la Bucureşti, deşi ca urmare a problemelor de funcţionare s-a înregistrat un număr mare de restanţe, pe parcursul întregii perioade a continuat imprimarea vizelor, în ritmul permis de sistem.

„Ca întotdeauna, recomandăm persoanelor care urmează să călătorească în SUA să solicite viza cu mult timp înaintea datei planificate pentru călătorie”, mai precizează Ambasada SUA.

„Biroul pentru Afaceri Consulare al Departamentului de Stat întâmpină probleme tehnice ale sistemului de procesare a vizelor care afectează operaţiunile la nivel global. Aceste probleme tehnice sunt întâmpinate în toată lumea şi nu sunt specifice unei anume ţări, paşaport sau categorii de viză. Conştientizăm situaţia dificilă şi regretăm inconvenienţele pe care solicitanţii de viză le întâmpină. Facem tot ceea ce este posibil pentru a returna pașapoartele cu vize, pe măsură ce la putem procesa. Regretăm faptul că în acest moment nu putem estima cât va dura această întârziere”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ambasadei.

Solicitanţii de viză care au avut interviul după 21 iulie şi doresc returnarea paşaportului fără viză SUA pot scrie la VisasBucharest@state.gov, precizând numele complet şi seria paşaportului.

Solicitanţii care trebuie să călătorească urgent în Statele Unite pot contacta Ambasada la VisasBucharest@state.gov cu numele complet, seria paşaportului şi natura urgenţei.

„Doar situaţiile cu adevărat urgente şi situaţiile umanitare extraordinare vor fi luate în considerare”, precizează comunicatul.

comments

comments




Leave a Reply

avatar