full screen background image

Băsescu participă miercuri la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Traian-Basescu2     Preşedintele Traian Băsescu participă, miercuri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, şeful statului urmând să susţină o declaraţie de presă înainte de plecarea spre Bruxelles.

Potrivit anunţului de presă transmis marţi de Administraţia Prezidenţială, şeful statului urmează să susţină declaraţii de presă, miercuri, în jurul orei 13.45, la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”.

Preşedintele Băsescu urmează să participe, de la ora 17.00 (ora României), la Bruxelles, la Summitul Partidului Popular European.

De la ora 19.00 (ora României), şeful statului va participa la reuniunea Consiliului European cu preşedintele PE, Martin Schulz.

De asemenea, de la ora 19.30 (ora României), urmează să aibă loc reuniunea extraordinară a Consiliului European.

În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European urmează să aibă loc discuţii privind numirea unor persoane în posturi cheie ale instituţiilor europene. Potrivit programului publicat pe site-ul Consiliului European, discuţiile vor viza succesorul lui Herman Van Rompuy şi funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate, deţinută în prezent de Catherine Ashton.

Conform Articolului 15 din Tratatul Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European este ales cu o majoritate calificată pentru un mandat de doi ani şi jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată.

Herman Van Rompuy a devenit primul preşedinte al Consiliului European în noiembrie 2009 şi a fost reales în martie 2012. Mandatul său expiră la 1 decembrie 2014, astfel că belgianul a fost însărcinat să înceapă consultările cu şefii de stat şi de guvern în scopul găsirii celui mai bun candidat care să-i succeadă în acest post, se arată în comunicat.

Totodată, pe agenda Consiliului European se află chestiunea nominalizărilor pentru viitorul Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate.

Potrivit Art. 18 din Tratatul UE, şeful diplomaţiei europene este numit de Consiliul European, cu o majoritate calificată şi cu acordul preşedintelui Comisiei Europene.

Mandatul Înaltului Reprezentant este de 5 ani. Acesta deţine şi funcţia de vicepreşedinte al CE.

Catherine Ashton îşi va încheia mandatul la sfârşitul lunii octombrie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar