full screen background image

În Suceava, filme 3D, de la mijlocul anului viitor

ccb 0     Cel mai târziu până la 1 noiembrie, lucrările de reabilitare a fostului cinematograf „Modern” vor fi încheiate, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, după o descindere pe şantierul viitorului Centru Cultural „Bucovina”.

Lungu: “Încerc să mă declar mulţumit, lucrurile căpătând contur de la o zi la alta. Încep să trag speranţă că cel mai târziu la 1 noiembrie va fi gata din punct de vedere al stadiului fizic, urmând să declanşăm procedura achiziţiilor pentru dotări. La interior, în momentul de faţă se lucrează la pardoselile elastice, după care urmează aplicarea lămpilor pentru iluminat şi montarea uşilor. O problemă care s-a ivit recent este cea a amenajării unui rezervor pentru colectarea apelor, însă deja soluţia tehnică a fost identificată, iar de săptămâna viitoare se va trece la săpături. De asemenea, se lucrează la proiectarea sălii de spectacole pentru rularea de filme în format 3D, iniţial documentaţia tehnică, întocmită în urmă cu 6 ani, neprevăzând instalaţii şi echipamente specifice cinematografiei tridimensionale. Sunt şi nişte costuri suplimentare, de aceea vom intra în Consiliul Local, să le aprobăm în mod transparent, pentru că nu facem în fiecare zi cinematograf 3D”,

Efectiv, Centrul Cultural „Bucovina” va fi deschis la mijlocul anului viitor.

Lucrările de reabilitare de la fostul Cinema „Modern”, estimate al 13 milioane de lei, sunt executate de Civica Grup Suceava şi prevăd, printre altele, repararea tencuielilor interioare şi exterioare, refacerea acoperişului, montarea de instalaţii sanitare, de apă caldă şi rece, de încălzire, electrice, de gaze naturale, acustice şi de sonorizare, amenajarea pardoselii, construirea unei scene, montarea de scaune, instalarea de echipamente de proiecţie filme etc.

În clădirea reabilitată ar urma să se instaleze constituit Centru Cultural „Bucovina”, cu subordonatele Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu”, Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Ion Irimescu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, dar şi redacţia Revistei “Bucovina Literară”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar