full screen background image

Copil de 11 ani, prins după ce a aruncat într-o fântână bunuri furate dintr-o maşină

fantana     O femeie, de 43 de ani, domiciliată în Rădăuți, a sesizat, joi seară, faptul că persoane necunoscute i-au sustras, din autoturismul personal, ce se afla parcat pe raza comunei Vicovu de Jos, documentele de înmatriculare ale autoturismului.

Echipa constituită la nivelul Secției 4 Poliţie Rurală Gălăneşti s-a deplasat la fața locului, unde  a constatat că, în jurul orei 16.00, reclamanta s-a deplasat, cu autoturismul, din municipiul Rădăuți, în comuna Vicovu de Jos, sat Remezău, la locuința lui Aureliei B..

Femeia a parcat pe drumul comunal, în fața porții de acces, lăsând autoturismul încuiat, dar cu geamul din stânga față deschis.

După aproximativ două ore, în momentul când a intenționat să plece cu autoturismul, a constatat faptul că din acesta lipsesc documentele de înmatriculare, care se aflau în torpedou, și oglinda de orientare din interiorul autoturismului.

În cauză au fost efectuate investigații, ocazie cu care a fost identificat cel bănuit de comiterea faptei, în persoana minorului I.V., în vârstă de 11 ani, din comuna Vicovu de Jos, care, după comiterea faptei, a aruncat bunurile sustrase în fântâna situată la poarta locuinței, în fața căreia era parcat autoturismul.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, cauza urmând a fi soluționată procedural de poliţiştii Secției 4 Poliţie Rurală Gălăneşti.

comments

comments




Leave a Reply

avatar