full screen background image

Bătrân prădat de 1.000 de lei, de către un tânăr care s-a oferit să-i care bagajele

bagaje     Joi, în jurul orei 21.15, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată de Ion I., de 72 de ani, din localitate, despre faptul că o persoană necunoscută i-a sustras suma de 1.000 de lei.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, persoana vătămată a declarat că, în jurul orelor 17.35 – 17.40, în timp ce se afla în scara blocului în care locuieşte, la parter, un tânăr necunoscut s-a apropiat de el şi s-a oferit să-l ajute să ducă cele două bagaje voluminoase pe care le avea asupra sa.

Întrucât acestea erau grele, tânărul a afirmat că nu poate să-l mai ajute.

Ulterior, bătrânul a observat că din buzunar îi lipsesc banii pe care îi avea asupra sa, respectiv suma de aproximativ 1.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminal,e sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cauza urmând a fi soluţionată procedural, după identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar