Joi, 10 iulie 2014, la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Municipiul Rădăuţi, Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava vă invită să luați parte la un spectacol caritabil intitulat “Lumea e plină de culoare. Ajută-l și pe el să o vadă”, organizat în cadrul Campaniei “Lumină pentru Iustin”.
OFSD Suceava mulţumeşte interpreților de muzică populară care au acceptat să ofere un moment artistic în spijinul lui Iustin Gigica şi anume Grupul folcloric „Mugurașii” – Voitinel, instructor Maria Ungureanu; Ansamblul „Flori Vicovene” – Vicovu de Sus, instructor Lenuța Schipor; Alexandra Dan – Putna, Școala populară de artă Suceava; Mădălina Lupu Popei – Centru Cultural Bucovina Suceava; Ansamblul folcloric „Ioan Vicoveanu” – Vicov, instructori Pomohaci Dumitru, Elena Mărgineanu; Ansamblul „Kozaciok” – Bălcăuți, instructor Petru Șoiman; Alina Țapar – Rădăuți, vedetă Next Star.
Gigica Iustin Matei are 2 ani și a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate (dezlipire de retină), care, odată cu trecerea timpului, duce la orbire completă.
În România, niciun medic nu și-a asumat riscul unei operații atât de dificile, motiv pentru care părinții lui Iustin au contactat Spitalul “William Beaumort”, situat în orașul Detroit, SUA.
Pentru a putea ajunge să fie operat are nevoie de ajutorul nostru, a tuturor.
Prețul unei astfel de intervenții costă 16.800 de dolari pe un singur ochi.
Precizăm că familia a reușit să strângă deja 12.000 de dolari, însă nu mai poate face rost de restul sumei și a solicitat ajutorul în acest sens.
OFSD Suceava, prin intermediul campaniei “Lumină pentru Iustin”, va încerca să adune o parte din suma necesară, prin organizarea unor spectacole caritabile, atât în municipiul Rădăuţi, cât şi în municipiile Câmpulung Moldovenesc și Suceava.
Pentru donaţii vă putem oferi următoarele informaţii:
Titular cont: Gigica Liliana Tel: 0746 427 940 (mama)
Cod IBAN:
RON RO73BRDE340SV52228293400
EURO RO69BRDE340SV52228373400
USD RO65BRDE340SV52228453400
COD SWIFT: BRDEROBU
Leave a Reply