full screen background image

Se reiau vaccinările pentru nou-născuți

vaccin      Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară să redistribuie surplusul de doze de vaccin împotriva hepatitei B şi tuberculozei, administrate nou-născuţilor, către judeţele care au rămas fără rezerve de doze imunizante. În ultima perioadă, sute de bebeluşi au rămas nevaccinaţi împotriva celor două boli.

Mai multe județe din țară se confruntă cu lipsa unuia dintre ele sau a ambelor tipuri de vaccin. Este vorba despre Arad, Braşov, Constanţa, Ialomiţa, Neamţ şi Vrancea. Serurile împotriva hepatitei B și a tuberculozei ar putea ajunge în aceste judeţe la sfârşitul lunii viitoare. Până atunci, direcţiile de sănătate publică trebuie să identifice toţi copiii care nu au fost vaccinaţi. Ei vor fi imunizaţi fără niciun risc.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, procedurile necesare achiziţionării celor două tipuri de vaccin au fost demarate încă de la începutul anului. Vaccinul antituberculoză se administrează de la varsta de 2-7 zile și până la două luni, chiar în maternitate, în timp ce vaccinul antihepatita B începe cu prima doză imediat după naștere, în primele 12 ore, următoarele doze fiind administrate la două și șase luni.

comments

comments




Leave a Reply

avatar