full screen background image

Noul cartier de vile din Suceava reintră în dezbaterea Consiliului Local

cartier vile     Consilierii locali suceveni vor relua, mâine, în şedinţă extraordinară, dezbaterea proiectului referitor la construcţia unui cartier de vile, în cartierul Burdujeni.

La sfârşitul lunii trecute, aleşii au respins proiectul, în valoare de peste 3 milioane de euro, pe motiv că documentaţia de autorizare nu era ataşată la proiect şi din cauză că nu era precizat exact numărul locurilor de parcare.

În replică, firma care doreşte să dezvolte proiectul a sesizat DNA şi Parchetul Tribunalului Suceava, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către consilieri.

Totuşi, primarul Ion Lungu s-a arătat optimist că, mâine, lucrurile se vor clarifica.

Lungu: “Cred că nu există niciun motiv pentru a face acest tam-tam. Noi am dat curs urgent solicitării respectivului investitor. Societatea s-a adresat Primăriei în luna aprilie şi, în luna mai, proiectul a intrat în Consiliul Local. Realizarea unui nou cartier însemnă şi venituri proprii mai multe pentru municipalitate. Sigur, cu condiţia să fie îndeplinite toate cerinţele legale pe linie de urbanism.”

Proiectul prevede ridicarea a 70 de vile, pe o suprafaţă de aproximativ 5 hectare, din zona Aleea Dumbrăvii.

Fiecare construcţie va fi dotată cu spaţiu de parcare, iar aleile de legătură vor avea 7 metri lăţime.

Proiectul mai presupune amenajarea unui teren de sport şi a unui minimarket.

comments

comments




Leave a Reply

avatar