La sediul Consiliului Judeţean Suceava, a fost semnat contractul pentru “Platforme de Colectare în Judeţul Suceava”, din cadrul proiectului “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Suceava”.
În urma anunțului de participare nr. 150068, publicat la data de 27 martie 2014, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P), au fost prezentate 2 oferte.
După evaluare, a fost declarată câştigătoare oferta prezentată de S.C. SYMMETRICA S.R.L. Vereşti.
Valoarea contractului este de 4.372.788,40 de lei (fără TVA), iar lucrările sunt prevazute a se finaliza în termen de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.
Prezentul contract prevede construcţia a 1.257 de platforme de colectare în mediul urban şi rural din Judeţul Suceava.
Acest contract se implementează în cadrul Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava”, cu sprijin financiar european, fiind finanțat prin Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu, din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul, al carui beneficiar este Consiliul Județean Suceava, are o valoare totală de 218.045.617 de lei fără TVA.
Leave a Reply