În cazul în care o persoană suferă un accident de muncă sau îmbolnăvire profesională, Casa Judeţeană de Pensii preia cheltuielile legate de reabilitarea lor medicală, informează conducerea instituţiei sucevene.
Astfel, potrivit directorului executiv al instituţiei, Camelia Chitul, în funcţie de gravitate, dacă persoana asigurată necesită protezare, prin intermediul Casei este acordată această prestaţie, cu suportarea, pe toată durata vieţii asiguratului, a tuturor cheltuielilor legate de întreţinere. Pe de altă parte, în cazul unui accident de muncă mortal, Casa Judeţeană de Pensii plăteşte urmaşilor o despăgubire în valoare de 4 salarii medii brute.
Şefa Casei de Pensii informează că, în primele 4 luni ale anului 2014, în judeţul Suceava s-au înregistrat 25 de accidente de muncă, pentru acestea decontându-se prestaţii medicale în valoare de 15.015 de lei.
În cazul a 3 noi cazuri de boli profesionale s-au achitat 3.552 de lei, iar pentru 3 decese ca urmare a accidentelor de muncă s-au acordat despăgubiri în sumă de 17.804 lei.
Pe lângă cheltuielile cu spitalizarea victimelor accidentelor de muncă, Casa Judeţeană de Pensii decontează şi serviciile medicale pentru tratamentul bolilor profesionale.
În intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2014, prin Compartimentul „Accidente de muncă şi boli profesionale” s-a decontat 50.273 de lei pentru serviciile medicale acordate către 47 de persoane.
„Angajatorii au obligaţia de a-şi asigura angajaţii în baza riscului profesional la care se expun, această contribuţie la stat, fiind variabilă, în funcţie de siguranţa locului de muncă. Toate sumele decontate de Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru victimele accidentelor de muncă sunt prevăzute distinct în bugetul instituţiei şi provin din sumele colectate de la angajatori. Aceasta arată cât de important este ca toţi angajatorii să folosească numai forţă de muncă angajată legal, să ofere condiţii cu risc minim la locul de muncă şi să-şi plătească contribuţia stabilită de lege”, a declarat Chitul.
Conform Legii 346/2002, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi propune prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; reabilitarea medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora; acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare.
Leave a Reply