full screen background image

Ucraina: Numeroase explozii la Slaviansk

explozii slaviansk     Numeroase explozii au fost auzite luni dimineața la Slaviansk, bastion al rebeliunii armate din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, unde duminică a avut loc un controversat referendum asupra independenței.

Luptele au fost reluate, așa cum se întâmplă în fiecare zi, în localitatea Andriivka, situată ‘pe linia de front’, la intrarea sudică în acest oraș, cu 110.000 locuitori, încercuit de forțele ucrainene care au declanșat o amplă ‘operațiune antiteroristă’ în zonă la 2 mai, a declarat pentru AFP Stela Horoșeva, purtător de cuvânt al insurgenților proruși din Slaviansk.

Viaceslav Ponomarev, autoproclamatul primar din Slaviansk, a anunțat că participarea la referendumul de duminică pentru independența regiunii Donețk a fost de aproape 80% în acest oraș. La întrebarea dacă se va organiza un al doilea referendum, de data aceasta pentru alipirea la Rusia, Ponomarev a răspuns: ‘În trei zile se poate organiza un referendum, oricare ar fi acesta’.

La rândul său, șeful local al Partidului Comunist, Anatoli Hmelevoi, principalul organizator al consultării populare din Slaviansk, a declarat pentru aceeași agenție de presă că se așteaptă ca voturile în favoarea independenței să atingă un procent de 90%.

Un referendum al separatiștilor proruși a avut loc duminică în estul Ucrainei pentru a decide soarta regiunilor Donețk și Lugansk. UE și SUA au declarat că nu recunosc rezultatele acestui ‘așa-zis referendum’ și au amenințat Rusia cu noi sancțiuni, în timp ce Kievul a denunțat luni ”o farsă propagandistică ce nu va avea niciun fel de consecințe juridice, cu excepția urmăririi penale pentru organizatori”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar