Tarifele de primă la poliţele obligatorii de răspundere civilă auto şi pentru locuinţe ar putea să crească în perioada următoare întrucât, potrivit preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, resursele asigurătorilor sunt insuficiente pentru acoperirea despăgubirilor.
“Asigurătorii cu tarife medii sau cei mai scumpi nu sunt nebuni. Dar ei au o conduită internă care nu le permite să vândă mai ieftin. Distorsiunile din cota de piaţă vin din conduita organizaţională a unor asigurători (…) RCA este parte dintr-o competiţie neloială în piaţă prin care nivelul tarifelor a scăzut cu mult sub nivelul riscului potenţial. Dacă tarifele RCA au scăzut aşa de mult în piaţă pe considerente de cotă de piaţă, atunci tarifele RCA trebuie să îşi revină ca să acopere riscurile potenţiale şi să asigurăm plata despăgubirilor clienţilor asiguraţi”, a declarat Negriţoiu într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că, săptămâna viitoare, va fi discutat în cadrul ASF un proiect privind poliţele RCA-CASCO.
“Vrem să vedem toate implicaţiile. Nu este vorba numai de nivelul RCA, dacă scade sau creşte. Prin norme, ASF cere asigurătorilor să îşi stabilească nivelul rezervelor în funcţie de riscurile asumate şi să fie solvabile. Pe noi, ca instituţie, nu ne interesează politica de preţ adoptată de asigurători în privinţa RCA. Dacă respectarea acestor criterii va avea ca efect creşterea tarifelor la RCA, atunci asta este situaţia. Noi urmărim ca societăţile să aibă resursele necesară să achite despăgubirile clienţilor”, a spus şeful ASF.
Leave a Reply