full screen background image

Paula Seling şi Ovi s-au calificat în finala Eurovision 2014

paula seling si ovi     Paula Seling şi Ovi s-au calificat în finala Eurovision 2014, care va avea loc vineri. Reprezentanţii României au trecut de cea de-a doua semifinală, care s-a desfăşurat pe scena B&W Hallerna din Copenhaga.

Cei doi concurează în finală cu piesa “Miracle”. Paula Seling şi Ovi au mai reprezentat România în 2010, la Oslo, când au ocupat locul 3. 37 de ţări au participat la ediţia din acest an a Eurovision.

În semifinala de joi seară au concurat, în ordine, reprezentanţii Maltei, Israelului, Norvegiei, Georgiei, Poloniei, Austriei, Lituaniei, Finlandei, Irlandei, Belarusului, Macedoniei, Elveţiei, Greciei, Sloveniei şi României.

Dintre acestea, în afară de România, s-au calificat în finala de sâmbătă Malta, Norvegia, Polonia, Austria, Finlanda, Belarus, Elveţia, Grecia şi Slovenia.

Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaidjan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda şi Islanda sunt celelalte 10 ţări calificate în finala Eurovision Song Contest 2014, după ce au trecut, marţi, de prima semifinală.

comments

comments




Leave a Reply

avatar