Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire accentuată şi precipitaţii, valabilă de marţi de la ora 03:00 până joi la ora 15:00. În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore.
Valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.
Leave a Reply