Românii care primeau făină şi ulei ca ajutoare de la Uniunea Europeană vor primi în acest an tichete de masă. Autoritaţile vor să elimine în acest fel înghesuiala și cozile de la ridicarea pachetelor, dar şi suspiciunile de fraudă din licitațiile pentru produse. Pe de altă parte, e greu de verificat dacă oamenii sărmani nu vor folosi bonurile pentru a-şi cumpăra băutură sau țigări, avertizează specialiștii. Valoarea tichetelor nu a fost încă stabilită.
n prezent, 2,7 milioane de români primesc din fonduri europene pachete cu ulei, făină sau zahăr, în valoare de 54 de milioane de euro, pentru care stau ore întregi la cozi în fiecare an. Ministerul Fondurilor Europene va schimba însă sistemul, după ce Uniunea Europeană a dat voie statelor membre să aleagă modul de distribuire a banilor pentru săraci.
Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, afirmă că Poșta Română va distribui voucherele, iar pentru persoanele care au alt tip de ajutor, urmează să se stabilească ce instituții pot prelua sarcina distribuţiei.
Dan Barna, consultant Fonduri Europene, spune că tichetele pentru ajutoare sociale ar trebui să delimiteze cât mai strict aria de produse pe care o pot acoperi. „Am putea ajunge în situația în care în loc să fie distribuite alimente, să se distribuie țigări sau alcool”, a adăugat acesta.
Unii beneficiari ai programului spun că nu aveau nevoie de toate produsele din coşul primit de la Uniunea Europeană.
Totuşi, noul sistem ar putea descuraja fraudele cu bani europeni, mai spun specialiștii. Fostul director general al APIA, Aurel Pană, a fost acuzat că ar fi perceput un comision de 10% din contractele pe fonduri europene pentru cumpărarea de ulei, de la unul dintre câştigătorii unei licitaţii.
În 2013, câteva sute de mii de persoane au găsit în pachete miere falsificată. În urmă cu doi ani, românii au primit doar o treime din cantitatea de făină şi 3% din cea de ulei, pentru că o firmă din Bulgaria a încasat 26 de milioane de euro, fără să distribuie mâncarea.
Pachetul cu alimente gratuite de la UE conține făină, mălai, paste, paste, ulei, zacuscă, bulion, conserve de carne de porc, zahăr și miere.
Leave a Reply