Conducerea judeţului Suceava aşteaptă cu nerăbdare reluarea lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului reşedinţă.
Investiţiile întârzie, cu toate că Guvernul a alocat, pentru acest an, suma de 60 de milioane de lei.
Deşi stadiul lucrărilor este mult întârziat, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a anunţat că tronsonul Pătrăuţi – Şcheia ar putea fi inaugurat în această primăvară.
El a menţionat că valoarea întregului proiect a crescut cu 60 %, din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren, precum şi a costurilor aferente exproprierilor.
Lucrările la ruta ocolitoare au început în 2008 şi au fost executate, cu intermitenţe, de SCCF Iaşi, din cauza întârzierilor în alocarea banilor.
Când va fi gata, ruta ocolitoare va face legătura între DN 2 (ieşirea din oraş spre Siret) cu DN 17 (spre Gura Humorului) şi, apoi, din nou cu DN 2 (spre Fălticeni).
Valoarea totală a investiţiei se va ridica la echivalentul a 77 de milioane de euro.
Leave a Reply