full screen background image

Rihanna şi Eminem au anunţat datele turneului comun din Statele Unite

Eminem si Rihanna     Rihanna şi Eminem, care, în luna februarie, au anunţat că vor susţine un turneu comun în trei oraşe din Statele Unite, au stabilit datele şi locul de desfăşurare a concertelor, anunţul fiind făcut pe site-ul oficial al rapperului american.
Concertele miniturneului american intitulat “The Monster”, după single-ul extras de pe cel de-al optulea album al lui Eminem, “The Marshall Mathers LP 2”, cântat în duet cu Rihanna, vor avea loc pe 7 august (pe stadionul Rose Bowl din Los Angeles), pe 16 august (MetLife Stadium din East Rutherfood, New Jersey) şi pe 22 august (Comerica Park din Detroit, oraşul natal al lui Eminem), conform contactmusic.com.
Single-ul “The Monster” a ajuns pe locul întâi în douăsprezece ţări, inclusiv în Marea Britanie, Canada, Franţa şi în clasamentul Billboard’s Hot 100 din Statele Unite.

comments

comments




Leave a Reply

avatar