Cântăreaţa Shakira, care are un copil cu partenerul său de viaţă, fotbalistul Gerard Piqué, a afirmat recent într-un interviu că îşi doreşte “opt sau nouă copii cu acesta”, dar că a amânat decizia de a rămâne din nou însărcinată pentru că are mai multe proiecte muzicale.
“Dacă nu ar trebui să mă ocup de proiectele mele muzicale, aş fi deja însărcinată. Mi-ar plăcea să am opt sau nouă copii cu Gerard – propria mea echipă de fotbal”, a spus Shakira într-un interviu acordat revistei Latina.
Shakira, în vârstă de 37 de ani, are un băieţel, Milan, în vârstă de un an şi trei luni, cu partenerul ei de viaţă, Gerard Piqué. Shakira şi fotbalistul spaniol au relaţie din 2011.
De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase premii, printre care două premii Grammy, opt Latin Grammy şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia “Despedida”, inclusă pe coloana sonoră a filmului “Dragoste în vremea holerei”, de Mike Newell. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial. Recent, Shakira a lansat, în duet cu Rihanna, single-ul “Can’t Remember to Forget You”, ce va fi inclus pe următorul album al cântăreţei de origine columbiană, intitulat “Shakira”.
Articolul anteriorRobbie Williams se înfometează pentru a pierde în greutate
Articolul următorDe la "Prima Casă", la "Noua Casă"
Leave a Reply