full screen background image

Aproape 11.000 de dosare soluţionate de DIICOT, în 2013

DIICOT     Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a soluţionat, anul trecut, 10.681 de dosare, ceea ce reprezintă, în medie, aproximativ 42 de cauze pentru un procuror, potrivit raportului de activitate al DIICOT.

În 2013, au fost cercetate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism 23.321 de persoane, fiind realizate 1.053 de rechizitorii ce au fost trimise instanţelor de judecată, conform analizei privind activitatea DIICOT, prezentată vineri.

În dosarele instrumentate de procurorii DIICOT au fost dispuse de către instanţe 31 de hotărâri de achitare.

Referitor la operativitatea urmăririi penale, 5.733 de cauze au fost soluţionate în şase luni de la prima sesizare, alte 574 de dosare, în peste jumătate de an de la prima sesizare, iar 900 de cauze au avut o soluţie la peste un an de la demararea anchetei. În cazul altor 655 de dosare, soluţionarea a venit la peste doi ani de la prima sesizare.

În urma anchetelor făcute de procurorii DIICOT au fost arestate 2.000 de persoane, se mai arată în documentul citat.

comments

comments




Leave a Reply

avatar