Deputaţii PNL Radu Surugiu şi Dumitru Pardău, precum şi Senatorul PSD Neculai Bereanu se opun desfiinţării Judecătoriei Gura Humorului.
Ei au înaintat spre Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, amendamentul privind modificarea şi completarea textului la Proiectul de Lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.
Motivarea amendamentului a fost dată de: “Accesul la justiţie al cetăţenilor nu poate fi limitat din cauza resurselor financiare prin desfiinţarea acestei Judecătorii. Nu se motivează desfiinţarea acesteia şi prin prisma faptului că există un volum de muncă foarte mare, conform rapoartelor din anii trecuţi; sediul este adaptat şi conform activităţii ce se desfăşoară în prezent. Rearondarea acestei Judecătorii în alte zone de competenţă (Suceava, respectiv Câmpulung Moldovenesc), nu se justifică din cauzafaptului că acele instanţe sunt deja supraaglomerate. Un alt impediment serios este reprezentat de distantele mari dintre respectivele zone de competenţă, impediment ce afectează atât cetăţenii, cât şi justiţiabilii.”
Deputatul Radu Surugiu a declarat: “Sperăm că raportul final al acestui proiect de lege să nu cuprindă spre desfiinţare Judecătoria Gura Humorului; eu şi colegul meu Dumitru Pardău am făcut şi facem toate eforturile necesare pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Contăm pe sprijinul colegilor din PSD, mai ales că dl. senator Bereanu ne este alături în acest demers. Această Judecătorie deserveşte o zonă importantă din judeţul Suceava, instituţie ce cuprinde: 6 judecători, 9 grefieri, 3 grefieri arhivari, 1 agent procedural, 1 şofer şi 1 muncitor. Reafirm faptul că importanţa acestei judecătorii este susţinută şi de volumul mare de activitate, aşadar desfiinţarea acestei Judecătorii nu poate fi o soluţie.”
Leave a Reply