Republica Moldova aşteaptă decizia Uniunii Europene de ridicare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi speră să semneze Acordul de asociere la UE până la sfârşitul lunii august, a declarat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, în discuţia cu premierul Victor Ponta.
„Intenţia noastră este să ratificăm în cadrul actualului Parlament acest acord”, a spus Igor Corman, potrivit Mediafax.
El a mulţumit pentru sprijinul constant pe care România îl acordă Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.
Premierul Victor Ponta se află, vineri, în Republica Moldova, la Chişinău, pentru o vizită oficială în care se întâlneşte cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului moldovean, urmând să participe şi la deschiderea Forumului Moldo-Român privind educaţia.
Leave a Reply