full screen background image

Zi decisivă pentru Cioacă în Dosarul Elodia

cioaca     Instanţa de la Curtea de Apel Piteşti nu a ajuns nici joi la o concluzie unanimă în privinţa eliberării lui Cristian Cioacă, astfel că vineri se va reuni un complet de divergenţă din trei judecători care va analiza cererea lui de eliberare sub control judiciar.

Completul de doi judecători de la Curtea de Apel Piteşti nu a ajuns la o concluzie unanimă, joi, în privinţa stării de arest preventiv a lui Cristian Cioacă, fostul poliţist condamnat de instanţa de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, o decizie în acest caz urmând să fie luată de un complet de divergenţă, format din trei judecători.”Se repune cauza pe rol pentru reluarea, în complet de divergenţă, a dezbaterilor asupra cererilor formulate de apelantul inculpat Cioacă Constantin Cristian”, se arată în soluţia pronunţată de instanţă.

Completul de divergenţă se va întruni vineri, 14 februarie, cu începere de la ora 12.00, termenul urmând să fie comunicat inculpatului şi apărătorului acestuia.

CITEŞTE ŞI: INCREDIBIL! Cioacă poate ieşi din puşcărie în 3 ani. Vezi cum se poate folosi de Noul Cod Penal

Avocata lui Cristian Cioacă a solicitat la termenul anterior, din 11 februarie, revocarea arestării preventive a clientului său sau înlocuirea ei cu măsura controlului judiciar, instanţa rămânând în pronunţare asupra cererilor.

Este pentru a treia oară când cele două judecătoare care formează completul nu ajung la aceeaşi concluzie cu privire la starea de arest a lui Cristian Cioacă. Completul de divergenţă a respins în cazurile anterioare, cu majoritate de voturi, cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Completul de divergenţă este format dintr-un număr de trei judecători, în vederea soluţionării litigiului, dacă cu prilejul deliberării nu s-a format o opinie unanimă în cadrul completului de judecată format din doi judecători. Prin formarea acestui complet se poate pronunţa o hotărâre cu majoritate de voturi.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.

Inculpatul a fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro. Cioacă a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie 2013.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.

comments

comments




Leave a Reply

avatar