full screen background image

Un milion de lei ar costa transportatul zăpezii în afara Sucevei

zapada suceava     Primăria Suceava nu-şi permite să încarce în maşini şi transporte zăpada în exces în afara municipiului, aşa cum a făcut în iarna lui 2012.

Primarul Ion Lungu a declarat ieri, că operaţiunile sunt costisitoare, debarasate fiind doar staţiile pentru transportul în comun şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ şi instituţiilor publice.

“Nu are rost să ne minţim, pentru că nu se poate pune problema căratului zăpezii. Sigur, acolo unde este absolut necesar, în staţiile de autobuz, intrarea în şcoli şi instituţiile publice, o vom lua şi o vom a mai muta. Dar, să spunem că ducem toată zăpada din oraş, nici măcar nu încape discuţie, pentru că ne-ar trebui 10 miliarde de lei vechi, bani pe care nu îi avem”, a spus Lungu.

De precizat este faptul că, doar pentru cele câteva zile de la sfârşitul lunii ianuarie, în care a nins puternic şi a fost gheţuş, facturile emise de operatorul de salubritate bucureştean au însumat nu mai puţin de 449.000 de lei.

În perioada respectivă, în municipiul Suceava au fost împrăştiate 470 de tone de sare şi 605 tone de nisip, consumându-se 13.000 de litri de motorină.

comments

comments




Leave a Reply

avatar