full screen background image

Liderii USL se întâlnesc astăzi

Congres PSD - PC     Liderii USL se întâlnesc la Vila Lac 1 pentru a discuta despre propunerile PNL pentru mai multe posturi de ministru şi în special despre funcţia de vicepremier solicitată pentru Klaus Iohannis, surse politice declarând că la întâlnire este prezent şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu.

Ulterior, la ora 15.00, va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent al PSD.

Premierul Victor Ponta a declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că îl propune, luni, pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului de Interne, deoarece la această instituţie este nevoie de o situaţie clară, de stabilitate, şi că problema funcţiei de vicepremier va fi discutată rapid în USL.

Premierul a arătat că urmează să aibă o întrevedere atât cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, cât şi cu Klaus Iohannis în acest sens.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că a discutat cu premierul Victor Ponta înainte ca liberalii să anunţe public remanierea mai multor miniştri şi propunerea lui Klaus Iohannis ca membru al Guvernului şi a căzut de acord asupra acestora cu prim-ministrul.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat anterior că are o relaţie foarte bună cu Klaus Iohannis şi că îl doreşte în Guvern, deoarece ar fi un mare câştig, dar că “deciziile tehnice” legate de poziţii şi de procedurile necesare vor fi luate în ţară, “cu calm”, în cadrul coaliţiei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar