full screen background image

Două persoane cercetate pentru braconaj şi uz de arme letale fără drept

arme_de_vanatoare     Două persoane sunt cercetate de poliţişti, după ce au fost identificate având asupra lor arme letale şi animale pe care le-au braconat, în apropierea barajului de pe râul Siret.

Ieri, la ora 13.00, poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata i-au identificat, în apropierea barajului de pe râul Siret, la o distanță de aproximativ 3 km de satul Hânțești, pe câmp, pe George R., de 31 de ani, și Gabriel R., de 58 de ani, ambii din municipiul Suceava.

Cei doi aveau asupra lor două puști de vânătoare.

De asemenea, asupra lui George R. au fost găsite două rațe sălbatice, despre care acesta a recunoscut că le-a împușcat în cursul zilei.

În urma verificării autorizației de vânătoare, s-a stabilit că aceasta a fost valabilă până la data de 31 ianuarie, pentru fondul de vânătoare Fântânele.

Armele şi muniţia deţinute au fost ridicate, în vederea efectuării cercetărilor, iar exemplarele de raţă au fost predate reprezentantului fondului de vânătoare Adâncata.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept, cauza urmând a fi soluţionată procedural de poliţiştii Serviciului arme, explozivi și substanţe periculoase, din cadrul I.P.J. Suceava.

comments

comments




Leave a Reply

avatar