full screen background image

Cea mai friguroasă noapte a iernii

turturi     La staţiile meteo din Miercurea Ciuc şi Joseni s-au înregistrat, în noaptea de luni spre marţi, minus 26 de grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută valoare măsurată în această iarnă.

Meteorologul Petho Devay Ildiko, de la Centrul Meteo Local Târgu Mureş, a declarat că toată noaptea a fost foarte frig în cele două localităţi, cu valori de minus 24 şi minus 25 de grade, iar temperatura de minus 26 de grade consemnată reprezintă o nouă minimă a acestui sezon. Şi la Topliţa a fost foarte frig, mercurul termometrelor arătând o minimă de minus 20 de grade Celsius.

La Odorheiu Secuiesc şi Bucin, datorită fenomenului de inversiune termică s-au înregistrat doar minus 4 grade Celsius. De altfel, la Odorheiu Secuiesc a fost luni o maximă de 11 grade Celsius, spre deosebire de Miercurea Ciuc şi Joseni, unde cea mai ridicată valoare a zilei de luni a fost de minus 8 grade Celsius.

Potrivit prognozelor, temperaturile vor fi scăzute şi în zilele următoare, dar este puţin probabil să coboare sub valoarea de minus 26 de grade Celsius.

Locuitorii din Harghita sunt obişnuiţi cu iernile lungi şi cu temperaturile foarte scăzute. În aceste zile cele mai mari probleme le au şoferii, care dimineaţa întâmpină dificultăţi în a-şi porni maşinile.

Minima absolută a lunii februarie, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat în anul 1987, când mercurul termometrelor a coborât până la minus 35,2 grade Celsius.

comments

comments




Leave a Reply

avatar