full screen background image

Pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare la 1 aprilie

medic de familie     Pachetul de servicii medicale de bază va intra în vigoare de la 1 aprilie, dată care va însemna totodată şi deschiderea discuţiilor pentru pachetul suplimentar de asigurări private de sănătate, a precizat joi Ministerul Sănătăţii (MS) într-un comunicat remis presei.

“Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a avut astăzi o întâlnire planificată cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, reprezentanţii Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene. Discuţiile dintre reprezentanţii MS şi ai FMI, BM şi CE s-au axat pe evaluarea modului în care se derulează acordul cu cele trei instituţii internaţionale, în cadrul misiunii de revizuire a documentelor încheiate cu aceste instituţii internaţionale.

În cadrul acestor discuţii s-au evidenţiat eforturile depuse de Ministerul Sănătăţii pe parcursul anului 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor ce stau la baza reformei în sistemul de sănătate. Reprezentanţii FMI, CE şi ai BM au apreciat paşii făcuţi de Ministerul Sănătăţii şi faptul că toate proiectele se află în graficul asumat. În cadrul discuţiilor, un accent important a fost pus pe introducerea pachetul de servicii medicale de bază, care va intra în vigoare de la 1 aprilie 2014, şi care va însemna totodată şi deschiderea discuţiilor pentru pachetul suplimentar de asigurări private de sănătate”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, părţile au agreat paşii viitori pentru aprofundarea reformei în sănătate, care să contribuie la crearea unui sistem public sanitar “echilibrat”, de natură să respecte nevoile populaţiei: achiziţii publice centralizate, influenţa bugetară a introducerii noii liste de medicamente compensate, reeşalonarea unor programe naţionale de sănătate ca urmare a impactului fiscal calculat.

La finalul discuţiilor, reprezentanţii FMI, CE şi BM au reiterat faptul că rezultatele obţinute sunt încurajatoare şi creează premisele unei reformei profunde şi serioase în sănătate.

Totodată, ministrul Eugen Nicolăescu i-a asigurat pe partenerii internaţionali că politicile publice realizate de MS au fost şi vor continua să rămână în acord cu standardele Uniunii Europene, Programul de Guvernare şi acordul pe care Romania îl are cu organismele financiare internaţionale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar