full screen background image

Traficul prin sensul giratoriu în jurul “Zidului Morţii” a fost deschis

sens zi. 2     În sfârşit, se pare că s-au realizat măsurile stabilite, în vederea fluidizării şi creşterii siguranţei traficului pe DN17, în zona intersecţiei cu varianta de ocolire a municipiului Suceava.

În urma măsurilor stabilite în data de 14 ianuarie, s-a realizat deschiderea traficului normal prin sensul giratoriu, dar fără a se asigura posibilitatea întoarcerii de pe un sens pe altul al drumului  DN 17.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, prin Sectia Drumuri Naţionale Suceava, a construit două insule triunghiulare cu parapeţi din plastic de tip “New Jersey”, care au separat cele două sensuri de mers pe DN17, spre Gura Humorului, respectiv municipiul Suceava.

În al doilea rând, toată semnalizarea rutieră a fost refăcută conform noilor condiţii de circulaţie, fiind realizate benzi rezonatoare dinspre municipiul Suceava, marcajul orizontal şi au fost montate indicatoare de semnalizare verticală.

Restricţiile de viteză impuse în această zona sunt în cascadă de la 70km/h, 50km/h, la 30km/h, specifică unui şantier în lucru.

În cursul acestei săptămâni, se va instala un indicator rutier de tip consolă, transversal  faţă de axul drumului, la o distanţă de circa 250 m de intersecţie, pe direcţia Gura Humorului – Suceava, care va furniza informaţii rutiere participanţilor la trafic.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, prin Serviciul Rutier, monitorizează de aseară zona, care va dirija şi supraveghea circulaţia mai ales în condiţii de vizibilitate redusă, cât şi pe timpul nopţii.

sens zi

comments

comments




Leave a Reply

avatar