full screen background image

Românii muncesc pentru taxe și mâncare

bani-romanesti      Românii muncesc pentru taxe şi mâncare – aşa poate fi rezumat raportul dintre veniturile şi cheltuielile gospodăriilor, calculat de Institutul Naţional de Statistică.

Aproape 73% din câştigurile unei familii se duc pe mâncare, facturi şi transport. Alte 17 procente intră în conturile statului, sub formă de taxe şi impozite. Dacă tragem linie şi calculăm, vedem că 90 la sută din venituri sunt folosite pentru traiul zilnic. În aceste condiţii, puţini mai reuşesc să pună bani deoparte, sub un procent din veniturile lunare ale unei familii.

Rata şomajului bate pasul pe loc. În luna noiembrie a anului trecut, a rămas la nivelul de 7,3 la sută, pentru a cincea lună consecutiv. Cu toate acestea, datele Institutului Naţional de Statistică arată că numărul persoanelor care nu aveau un loc de muncă a ajuns la 740.000 de persoane. Bărbaţii sunt cei mai afectaţi de lipsa locurilor de muncă. Rata şomajului pentru ei a fost de 7,9 la sută în noiembrie, faţă de 6,5 procente în cazul femeilor.

Peste trei miliarde de euro au în conturi cei şase milioane de români care contribuie la pensiile private obligatorii, aşa numitul Pilon II. Cea mai mare parte din acestă sumă – 2,5 miliarde de euro – sunt banii atraşi de la populaţie, iar restul este câştigul obţinut din investirea acestor bani. În cei cinci ani de la lansare, administratorii celor opt fonduri de pensii private obligatorii din România au obţinut, în medie, un câştig de 11,5 la sută pentru fiecare deponent în fiecare an.

Pe ce se duc banii românilor:

cheltuieli de consum: 72,9%

taxe şi impozite: 17,2%

cheltuieli de producţie: 5,5%

cheltuieli pentru investiţii: 0,8%

alte cheltuieli: 3,6%

comments

comments




Leave a Reply

avatar