Proprietarii de hoteluri şi pensiuni din judeţul Suceava fac ultimele pregătiri pentru sărbători.
Turiştii pot petrece un sejur de 5 zile, la pensiuni din Suceviţa sau Voroneţ, la preţuri ce pornesc de la 1.100 – 1.200 de lei, inclusiv masa festivă.
Oaspeţii sunt aşteptaţi cu bucate şi băuturi bucovinene, grătar în zăpadă, plimbări cu sănii trase de cai şi colindători, dar şi cu saună şi focuri de tabără.
În zona Vama, pachetul turistic de Crăciun include 4 nopţi de cazare, pentru care tariful de persoană este de 1.490 de lei.
Meniul casei cuprinde mâncăruri şi băuturi naturale tradiţionale : tochitură cu mămăliguţă, hribi cu smântână, borş ţărănesc, păstrăv afumat, plăcinte poale-n brâu, papanaşi cu smântână şi afinată.
Un alt obicei care nu va fi uitat este pomana porcului – sub supravegherea măcelarului, turiştii vor putea să taie şi să pârlească porcul şi să prepare împreună bucatele.
La pensiunile din Sadova, ofertele de Crăciun nu coboară sub 1.600 de lei de persoană pentru 4 nopţi de cazare.
Trebuie să mai ştii că, la pensiunile din judeţ, de Revelion, tarifele vor fi, în general, mai mari cu 20 % faţă de cele de Crăciun.
Leave a Reply