full screen background image

Ziua Persoanelor cu Dizabilități, marcată prin marşuri la Suceava şi Siret

Handicap Logo    Fundația Umanitară O Nouă Viață, cu sediul în orașul Siret, împreună cu Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, organizează mâine, 3 decembrie, marșul “Egal e Normal”.

Acțiunea va marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Marșul se va desfășura, între orele 10,00-11,00, pe traseul Biserica Catolică – Primăria Siret – Sensul giratoriu din dreptul poliţiei – esplanada Casei de Cultura și are drept scop sensibilizarea publicului larg în scopul prevenirii excluziunii şi marginalizării sociale, a acceptării și integrării persoanelor cu dizabilități.

Alături de manifestanți vor mărșălui partenerii de la Şcoala Gimnazială „Petru Mușat”, Liceul „Lațcu Vodă”, Primăria Siret, Spitalul Orășenesc, Bisericile Ortodoxă, Romano-Catolică și Greco-Catolică din Siret, fundații umanitare, precum și alte instituții din oraş.

Tot mâine, între orele 10,30 – 12,30, şi la Suceava se va desfăşura un marş la care vor lua parte persoanele cu dizabilităţi.

comments

comments




Leave a Reply

avatar