full screen background image

Primele 8.000 de vaccinuri antigripale vor ajunge în judeţ

vaccin antigripal     Prima tranşă de 8.000 de vaccinuri antigripale va ajunge în judeţul Suceava în aceste zile.

Dozele urmează să fie distribuite de Direcţia de Sănătate Publică la medicii de familie.

Acestea reprezintă doar un sfert din numărul solicitat de conducerea Direcţiei Ministerului Sănătăţii.

Medicii recunosc că vaccinarea gratuită a persoanelor defavorizate şi a celor cu risc crescut de îmbolnăvire debutează târziu, mai ales că săptămânal, în întreg judeţul, se semnalează peste 2.000 de îmbolnăviri cu infecţii acute respiratorii şi pneumonii.

Cea mai afectată grupă de vârstă este 5 – 14 ani, iar cele mai multe cazuri se semnalează în zonele Suceava şi Rădăuţi.

Şeful Direcţiei, LUDOVIC ABIŢEI, a precizat că – deoarece perioada de vârf a circulaţiei virusurilor gripale este între începutul lunii ianuarie şi jumătatea lui martie – este recomandată vaccinarea cât mai rapidă.

ABIŢEI a menţionat că în grupele de risc sunt incluse persoanele cu afecţiuni cronice, gravidele, medicii, cadrele sanitare şi personalul auxiliar, precum şi copiii şi bătrânii din instituţiile de ocrotire.

Ca măsuri preventive, populaţia este sfătuită să respecte normele elementare de igienă, să evite fluctuaţiile bruşte de temperatură şi să se alimenteze corespunzător.

comments

comments




Leave a Reply

avatar