full screen background image

Paradă, avioane, steguleţe, fasole, vin, de Ziua Naţională

PROGRAM 1 decembrie     Paradă militară, avioane, steguleţe, fasole, vin şi lumini de Crăciun, cam aşa va arăta, pe scurt, ziua de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, au anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă comună, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Sucevei, Florin Sinescu şi primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Manifestările vor începe la ora 12, la Biserica Sfânta Înviere, apoi urmează Parada Militară pe bulevadrul Ana Ipătescu, pe traseul sens giratoriu McDonald’s – magazinul Bucovina.

Pe timpul paradei vor fi înmânate aproximativ 5.000 de steguleţe cu imnul României.

La finalul defilării, 3 avioane în culorile steagului României vor survola zona centrală.

Manifestările vor continua după ora 14, pe esplanada Casei de Cultură.

Acolo, în două puncte, vor fi distribuite 5.000 de porţii de fasole şi 300 litri de vin.

La ora 17.00, vor fi aprinse beculeţele din Bradul de Crăciun.

Evenimentul nu se putea finaliza fără o horă a Unirii, iar în jurul orei 17.30, sucevenii se vor bucura de o  nouă paradă cu torţe.

Traseul va fi Esplanada Casei de Cultură – Catedrală – Intersecţia Nordic – Strada Universităţii – sediul ISU.

Tot pe 1 decembrie, vor fi instituite restricții de circulație în zona centrală a municipiului Suceava.

Astfel, între orele 11:00-14:00, accesul dinspre Ipotești spre municipiul Suceava se va face pe strada Tudor Vladimirescu, pe lângă Şcoala Gimnazială nr. 1, cu ieșire în bulevardul Ștefan cel Mare, unde, pe contrasens, va fi creată o bandă cu sens unic, din zona fostei cofetării Aşchiuţă, spre Policlinica Areni.

Stațiile de autobuz de la Bancă și de vizavi vor fi anulate, iar cele de la Policlinica Areni vor fi mutate, pe străduța care face legătura între bulevardul principal și strada Mihai Viteazu.

Traficul rutier va fi închis între orele 11:00-20:00 pe strada Nicolae Bălcescu, de la sensul giratoriu din Centru, până la sensul giratoriu de la fostul cinema “Modern”.

Accesul dinspre Burdujeni spre oraș se va face pe străzile Petru Rareș, Vasile Alecsandri, Mihai Viteazu, cu ieșire în bulevardul principal, pe la Policlinica Areni.

Restricțiile de circulație pe bulevardul principal de la semaforul care face accesul spre Piața Mare și până la Policlinica Areni vor fi ridicate imediat după ora 14:00, odată cu finalizarea manifestărilor.

Excepție face strada Nicolae Bălcescu, care va rămâne închisă până la ora 20:00.

cj 3011 2

comments

comments




Leave a Reply

avatar