Poliția orașului Frasin a fost ieri sesizată, prin “S.N.U.A.U. 112”, cu privire la faptul că, la o fabrică din localitate, a avut loc un accident de muncă.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 12.00, administratorul societății a mers, împreună cu Marcel B., de 38 de ani, din comuna Udești, într-un depozit de materiale aflat în curtea societății, pentru a ridica o placă de pal, aflată pe o schelă, la aproximativ 4 metri înălțime.
În încercarea de a lua respectiva placă de pal, Marcel B. a urcat pe primul nivel al schelei, situat la aproximativ 2 metri înălțime, unde s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în zona capului.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul orășenesc Gura Humorului și apoi la Spitalul de Urgență Judeţean Suceava, diagnosticul fiind de “traumatism cranio – cerebral”.
Din primele verificări, a rezultat faptul că Marcel B. nu este angajat al societății, acesta deplasându-se la firma respectivă pentru a lua o coală de pal, cu acordul administratorului.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii accidentului, urmând să se dispună procedural.
Leave a Reply