Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată, de Dumitru B., de 63 de ani, din comuna Şcheia, cu privire la faptul că, de circa 10 zile, Adrian A., de 34 de ani, din municipiul Suceava, şi Viorel D., de 44 de ani, din comuna Şcheia, îi solicită bani, pentru a nu avea probleme şi a-i asigura protecţie, ameninţând că, în caz contrar, îi vor da foc la casă.
Astfel, ieri, în jurul orei 15.30, deoarece cei doi autori au devenit insistenţi în a solicita o primă sumă de bani, respectiv 300 de lei, polițiștii au organizat şi realizat flagrantul, fiind identificaţi Adrian A. şi Viorel D., ambii având asupra lor suma de 150 de lei, bani proveniţi de la partea vătămată.
În baza materialului probator administrat, a fost începută urmărirea penală faţă de cei doi, pentru comiterea infracţiunii de şantaj în formă continuată, luându-se şi măsura reţinerii pe timp de 24 ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Suceava, cu propunerea de arestare preventivă.
Cei doi au fost introduşi în arestul I.P.J. Suceava.
Conducerea IPJ Suceava atrage atenţia, încă o dată, persoanelor cu manifestări infracţionale de acest gen, că nu tolerează comportamente antisociale care, prin repetabilitate, pot genera o stare de insecuritate publică.
Totodată, poliţiştii solicită tuturor celor care se regăsesc în situaţie victimală să sesizeze de îndată astfel de solicitări din partea unor persoane, pentru a se putea proceda la luarea unor măsuri ferme, inclusiv a celor privative de libertate faţă de infractori.
Leave a Reply