full screen background image

Vinurile de peste Prut, pe masa UE

vinuri moldova     Interzicerea importurilor de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă le produce vecinilor de peste Prut pagube anuale de peste 35 de milioane de euro. Pagube pe care Chişinăul va încerca să le reducă prin exporturi mai mari în Uniunea Europeană. Până acum, Bruxelles-ul a impus limite la importurile de vinuri moldoveneşti, însă, odată cu semnarea acordului de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, aşa numite cote vor dispărea. În plus, exporturile vor fi scutite de anumite taxe.

Până când vor ajunge să exporte în Uniunea Europeană vinul pe care-l livrau până acum Federaţiei Ruse, moldovenii vor suferi în urma embargoului impus de Moscova. Brusc, au pierdut o piaţă care le aducea peste 35 de milioane de euro în fiecare an.

Oficialii de la Kremlin au refuzat vinurile moldovenilor şi în 2006, într-un context politic complicat. Embargoul impus de ruşi a durat trei ani, timp în care producătorii moldoveni au pierdut 155 de milioane de euro.

„În prezent este mult vin bun in Moldova, ceea ce nu se întâmpla acum 10 ani, sau cu 8 ani în urmă. S-au produs schimbări majore, problema cu care ne confruntăm însă e că oamenii nu știu suficient despre țară, tradiții”, spune jurnalistul german Thomas Brandl.

Mai mult de jumătate din cantitatea exportată este vrac, asftel încât consumatorul final, oriunde ar fi în lume, nu știe că e vin moldovenesc, așa că producatorii trebuie să exporte mai mult vin îmbuteliat.

Embargoul impus de ruşi în 2006 i-a obligat pe viticultorii moldoveni să caute noi pieţe de desfacere în vest.

„Pentru a deschide piețele europene în continuare cheltuim de la 500.000 până la un milion de euro pe an”, spune Victor Bostan, președintele Ghildei Vinificatorilor din Republica Moldova.

Acum deja ne focusăm mai mult pe piața europeană și, iarăși, vinurile care merg pe piața europeană trebuie să fie de calitate, nu merge cu cantitatea”, explică viticultorul Alexandru Luchianov.

Dar Uniunea Europeană nu a vrut să înghită tot vinul moldovenilor, aşa că producătorii au început să testeze pieţele asiatice. Alexandru Luchianov este unul dintre ei. Numai în ultimii doi ani, firma sa a vândut în Asia 200.000 de sticle de vin.

Producătorii mizează acum şi pe vinurile bio, dar şi pe cele cu gust de fructe.

„Este o serie care, și la preț si la gust, reprezintă ceea ce își doresc persoanele tinere și moderne, are un gust foarte fructat, ușor si vine la un preț de 4 euro”, spune Elena Pșelcan, PR managerul companiei Bostovan.

Astfel, vinurile premium au devenit salvarea unei industrii care ocupă locul cinci în topul exporturilor Republicii Moldova.

„Eu nu pot să spun că avem mașini, avem avioane care pot fi competitive, dar vă spun că avem vin care poate fi competitiv și în Australia și în California”, spune ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov.

În timp ce consumatorii din China beau tot mai mult vin moldovenesc, românii nu se dau în vânt după aşa ceva. Dovada sunt importurile extrem de mici, care abia ajung la 2% din totalul importurilor de vin ale României.

„Și România s-a orientat în acest proces de integrare europeană ca să-și asigure exporturile spre piața europeană, încât puțin a uitat de Republica Moldova, iar Republica Moldova, fiind cu gândul la piața estică colosală, nu prea s-a promovat în România”, explică Vasile Bumacov.

Liderii români le dau însă speranţe producătorilor de peste Prut.

„Noi recunoaștem calitatea produselor moldovenești. E bine să avem vinuri din toate zonele, așa cum e bine să avem vinurile românești pe alte piețe. Mi-aș dori ca vinurile românești să fie dorite pe alte continente, așa cum vinurile din Republica Moldova sunt dorite la noi”, spune ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Producţia obţinută anul trecut clasează România pe locul 13 în lume, dar la mare distanţă de Franţa şi Italia, care ocupă primele locuri în clasamentul ţărilor cu cea mai mare producţie de vin, fiecare cu o producţie de peste 40 de milioane de hectolitri de vin.

Republica Moldova a reuşit să producă anul trecut doar 1,6 milioane de hectolitri de vin. Şi totuşi, industria locală a asigurat locuri de muncă pentru 300.000 de moldoveni.

Exporturile de vin ale Republicii Moldova în 2012

(210 milioane de dolari)

30% – Rusia

25% – Belarus

14% – Ucraina

Sursa: producători, Ministerul Agriculturii

Topul producătorilor mondiali de vin în 2012

1. Franţa: 41,42 mil. hectolitri

2. Italia: 40,06 mil. hectolitri

3. Spania: 30,39 mil. hectolitri

13. România: 3,31 mil. hectolitri

comments

comments




Leave a Reply

avatar