full screen background image

Asistenţii medicali ar putea intra în grevă

Female Nurse and a Group of Medical Personnel     Dacă discuţiile de astăzi, de la sediul Ministerului Sănătăţii, nu vor duce la un acord între cele două părţi, sindicaliştii din Federaţia “Sanitas” vor declanşa o grevă de avertisment, pe 25 noiembrie, şi alta generală, în data de 28 noiembrie.

Sucevenii cer, alături de colegii lor din ţară, demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pe motiv că „nu a rezolvat nimic din solicitările de până acum”.

Liderul Uniunii Judeţene Sindicale “Sanitas” Suceava, Ana Ionescu, a precizat că 1.000 din cei 2.400 de membri au semnat pentru declanşarea grevei.

Astfel, în data de 25 noiembrie, între orele 08.00-10.00, nu se lucrează.

Nu se fac tratamente, operaţii sau consultaţii decât în situaţiile de urgenţă.

Pe durata protestelor, cadrele medicale nu-şi vor părăsi locul de muncă, dar se vor îngriji doar de bolnavii care reprezintă urgenţe.

comments

comments




Leave a Reply

avatar