Compartimentul specialitate al Direcţiei Judeţene Agricole se laudă cu o intensă campanie de inspecţii la producătorii agricoli şi agenţii economici, acţiuni care, în primele 3 trimestre ale anului 2013, au urmărit încadrarea în prevederile legislaţiei specifice a activităţii celor controlaţi, cât şi stabilirea de măsuri de sancţionare a abaterilor constatate.
Astfel, în industria alimentară, lucrătorii specializaţi ai Direcţiei Agricole Judeţene au avut 79 de controale, dintre care 41 privind comercializarea pâinii şi produselor de panificaţie, iar 37 vizând activitatea de producere a acestora.
O inspecţie a avut în obiectiv marcarea, ambalarea şi comercializare ouălor, în urma verificărilor inspectorii DJA „arătând” 29 de avertismente.
Potrivit unei informării a primei instituţii agricole a judeţului, 63 de controale au avut loc la depozitele de cereale autorizate, în baza neregulilor constatate, anulându-se o autorizaţie de depozitare şi lansate fiind 4 avertizări scrise.
De remarcat este faptul că, în domeniul activităţii din zootehnie, cele 95 inspecţii s-au lăsat fără niciun fel de sancţiune.
Peste 100 inspecţii au urmărit modul de respectare a standardele de comercializare a legumelor şi fructelor, abaterile de la legislaţia în vigoare făcând obiectul a 30 avertismente.
Pe de altă parte, tot în acest sector, în cel dintâi 9 luni ale anului 2013, eliberate au fost 3 certificate de conformitate pentru piaţa internă şi încă 9 certficate pentru de import.
În baza convocării Biroului vamal de frontieră Dorneşti, inspectorii Direcţiei Agricole Judeţene au verificat 30 de agenţi economici care importă şi comercializează fertilizanţi, de la aceştia prelevându-se 3 probe conforme.
Nu în cele din urmă, 172 de inspecţii au fost operate în domeniul agriculturii ecologice, lucrătorii DAJ Suceava negăsind vreun motiv pentru a aplica sancţiuni.
Leave a Reply