full screen background image

Grave probleme în învăţământul simultan sucevean

inspectorat scolar     Controalele tematice făcute de către inspectorii şcolari au scos la iveală grave probleme în învăţământul simultan.

Au avut loc verificări în toate cele 168 de unităţi de învăţământ care au avut această ofertă în anul şcolar trecut.

S-a constatat că prevederile legale privind constituirea şi organizarea claselor au fost respectate “doar parţial”, în unele situaţii acestea fiind “necunoscute sau inoperabile”, după cum precizează inspectorii şcolari.

O altă constatare cu aspect negativ a fost că “în majoritatea unităţilor verificate nu există niciun fel de date concrete în documentele manageriale – evidenţe, diagnoze, raportări, rezultate privind organizarea şi desfăşurarea activităţii”, toate acestea fiind lăsate în seama învăţătorilor.

Potrivit inspectorilor şcolari suceveni, în multe cazuri, clasele organizate în regim simultan reunesc chiar şi câte cinci generaţii de elevi – din clasa pregătitoare, clasele I, II, III şi IV.

Situaţia se regăseşte mai ales în zonele rurale, unde numărul minim de elevi pentru înfiinţarea unei clase nu a fost atins.

Inspecţiile au relevat şi alte aspecte negative la învăţământul simultan, precum “condiţiile precare ale unor şcoli”, cu referire la spaţii şi de dotări.

Dar, în pofida acestora şi a condiţiilor socio-economice precare ale comunităţilor din care provin elevii respectivi, reprezentanţii ISJ susţin că în acele clase activitatea didactică s-a desfăşurat „la un nivel adecvat de performanţă”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar