full screen background image

Accident de muncă mortal, la o societate comercială din Bogdăneşti

paleti-din-lemn     Ieri, la ora 14.32, prin “S.N.U.A.U. 112”, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că, la o societate comercială din comuna Bogdănești, a avut loc un accident de muncă, în urma căruia a decedat unul dintre angajatul societății, respectiv Ion G., de 55 de ani, din localitate.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la ora 14.20, în fața firmei din Bogdănești, Ioan R., de 23 de ani, localnic, angajat al firmei, încărca, cu un utilaj telescopic, paleți de cherestea în remorca unui autotren, unde se afla Ioan G., care așeza paleții.

La o manevră efectuată cu utilajul de încărcare, un braț lateral l-a lovit în zona inghinală a piciorului stâng pe Ioan G., secționându-i artera femurală și provocându-i o hemoragie, care a dus la deces.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță, personalul medical constatând decesul.

A fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, în vederea efectuării de cercetări privind împrejurările și cauzele producerii accidentului de muncă.

În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

comments

comments




Leave a Reply

avatar